Cele mai bune mașini coupe în care să investești în 2022
Coupe-urile grozave reprezintă combinația perfectă între stil, aspect și spațiu. De asemenea, ele sunt și foarte distractiv de condus. Majoritatea mașinilor coupe au două uși și patru locuri, unele având scaune din spate mai practice decât altele. Pe de altă parte, în ultimul timp, mașinile coupe moderne tind către un design cu patru uși. Acestea păstrează linia înclinată a acoperișului unui coupe tradițional, dar adaugă două uși în spate pentru a fi mai practice. Îți dorești să cumperi un coupe în viitorul apropiat? Pe blogul cauțimașină.ro ți-am pregătit o listă cuprinzătoare cu exemplare în care merită să investești.
1. Mercedes S-Class Coupe
Nu este ieftin să cumperi un Mercedes S-Class Coupe, dar primești o mulțime de avantaje pentru banii tăi. Pentru început, ambele motoare – V8 și V12 – sunt geniale, iar interiorul său este unul dintre cele mai bune interioare puse acum la bătaie pe piață, având un design impunător și o calitate de top. Există totuși coupe-uri și mai opulente, dar Mercedes e Mercedes și mai contează și brandul.
2. Bentley Continental GT
Bentley Continental GT are o reputație de mașină a fotbalistului, dar este și un coupe cu adevărat grozav. Motoarele sale sunt extrem de puternice, iar interiorul său este unul dintre cele mai bune pe care le vei putea găsi într-o astfel de mașină. Această mașină nu are niciun cusur, dar dacă cauți totuși subtilitate, poate că aceasta nu este pentru tine.
3. BMW Seria 4
Dacă ești în căutarea unui coupe care să fie distractiv de condus, BMW Seria 4 merită neapărat inclus cel puțin pe lista scurtă. Este relativ spațios, dar interiorul său începe să pară puțin învechit. Însă nu-ți face griji pentru că o versiune complet nouă va veni în curând.
4. BMW Seria 2
BMW Seria 2 este un coupe ieftin, foarte promițător. Din păcate, nu chiar atât de promițător pe cât ar trebui să fie dacă ne luăm după prețul său. La același cost, alternativele sunt mai încăpătoare și vin cu tehnologie mai tentantă, dar nu ai alternative la același preț la BMW, așa că dacă numele acestui brand contează pentru tine, merită să investești în el.
5. Audi TT
Audi TT arată grozav la exterior și are și un interior foarte confortabil. Nu te aștepta să poți transporta vreun pasager pe minusculele sale scaune din spate, dar cel puțin persoana de lângă tine se va distra pe cinste când plecați împreună undeva.
6. Jaguar F-Type
Jaguar F-Type arată fantastic și dacă alegi motoarele pe benzină, cu șase sau opt cilindri, sună genial. În interiorul său vei găsi o gamă variată de echipamente standard și un design luxos, dar pe de altă parte sistemul de infotainment nu este grozav.
7. Mercedes E-Class Coupe
Mercedes E-Class Coupe are un exterior arătos și un interior extrem de plușat, bine construit. De asemenea, este confortabil de condus, mai ales dacă optezi pentru suspensia pneumatică, care este opțională. Opțiunile suplimentare sunt destul de scumpe, dar merită din plin.
8. Mercedes C-Class Coupe
Mercedes C-Class Coupe se concentrează mai degrabă pe confort decât pe sportivitate. Are și un interior bine făcut, dar locurile din spate sunt destul de înghesuite, iar portbagajul este mic, chiar și pentru un coupe.
Preferata noastră: BMW M4
BMW M4 din 2022 este la fel de interesant ca și fratele său sedan M3, dar este disponibil doar ca coupe sau cabriole soft-top. Modelul de bază este disponibil exclusiv cu tracțiune spate, o transmisie manuală satisfăcătoare și un motor cu șase cilindri în linie, twin-turbo, de 473 CP. Varianta Competition primește un motor îmbunătățit de 503 CP, o cutie de viteze automată rapidă și un reglaj unic al șasiului, care ar trebui să culmineze cu timpi mai rapizi pe circuitul de curse local. Doar modelul M4 automat este disponibil cu tracțiune integrală. Indiferent de stilul caroseriei sau de puterea sa, M4 este coupe superb, care ori de câte ori te urci la volanul său, îți oferă o călătorie remarcabilă. Ne-am dori ca BMW să-l fi dotat cu mai multe instrumente analogice în loc de cele digitale absolut indescifrabile și am prefera mai puține setări în ceea ce privește modul de conducere. Dar, per total, M4 2022 este încântător de condus și asta este ceea ce contează.