Topul mașinilor de mici dimensiuni în 2023
Din ce în ce mai mulți oameni caută să investească în mașini mici și practice, fie pentru naveta de zi cu zi sau pentru drumuri în țară, către casele lor de vacanță din zonele rurale. Oferta producătorilor europeni de mașini este foarte bogată în ceea ce privește mașinile mici, dar pe de altă parte, toată această avalanșă automobile modeste ca dimensiuni, face alegerea unui singur vehicul o misiune destul de dificilă.
Dacă vrei să-ți cumperi o mașină mică în viitorul apropiat, află din această listă compusă de echipa cauțimașină.ro care sunt modelele pe care merită să le iei în calcul.
Audi A1
Acum, la a doua generație, cea mai mică mașină de la Audi combină experiența unei călătorii line și bine controlate cu o manevrabilitate optimă. În plus, face o treabă bună când vine vorba de a oferi siguranță, chiar și la viteze de autostradă.
De asemenea, este o mașină suficient de încăpătoare pentru ca doi adulți să stea confortabil în spate și prezintă chiar și un portbagaj spațios, care remediază una dintre criticile aduse primei generații de Audi A1.
Cu toate acestea, deși există câteva tușe frumoase, interiorul nu se simte cu mult superior în comparație cu cel de la Volkswagen Polo, mult mai accesibil ca preț, motiv pentru care e greu să consideri A1 un automobil high class.
Seat Ibiza
Ibiza este aproape la fel de plăcut de condus ca și Fiesta, direcția sa oferind senzații tari la fiecare călătorie; el se potrivește de minune condusului în oraș și apoi, dacă vrei să ai parte de senzații ceva mai trai, poți să intri pe autostradă și să crești viteza în mod progresiv.
Pe deasupra, Ibiza este mai spațios decât Fiesta – în special din punctul de vedere al pasagerilor de pe locurile din spate – și își păstrează mai bine valoarea, ceea ce înseamnă că te va costa mai puțin pe termen lung sau dimpotrivă, îți va aduce mai mult dacă o vinzi la un moment dat.
Chiar și versiunea de 94 CP a motorului turbo pe benzină de 1.0 litri trage cu spor de la turații mici, așa că nici nu merită să cheltuiești suplimentar pentru a trece la unitatea de 109 CP.
Peugeot 208
Dacă ești în căutarea unei mașini mici cu manevrabilitate bună, există alternative mai bune și mai ieftine decât 208 - inclusiv Fiesta și Ibiza.
Pe de altă parte, dacă o călătorie confortabilă și manierele de croazieră îți ghidează decizia de cumpărare, 208 ar putea fi modelul ideal pentru tine. Și, în mod similar, dacă prețuiești un interior bogat care oferă un spațiu interior decent.
Ca bonus, motorul pe benzină 1.2 Puretech 100 oferă performanțe bune și nu consumă atât de mult combustibil.
Volkswagen Polo
Cel mai recent Polo este disponibil cu o gamă largă de motoare și niveluri de echipare, asigurându-se că există câte ceva pentru toată lumea în gama acestui producător de mașini.
Polo are, de asemenea, un interior elegant, bine echipat chiar și în varianta entry-level. Puține alte mașini mici sunt la fel de bune în ceea ce privește absorbția denivelărilor de pe drum sau se descurcă mai bine în a suprima vântul și zgomotul de pe autostradă.
În trecut, Polo a pierdut în fața lui Seat Ibiza, deoarece nu și-a putut justifica cheltuielile suplimentare, dar ofertele impresionante și ratele lunare de finanțare au înlăturat complet această problemă.
Dacia Sandero
Sandero oferă pasagerilor săi o călătorie plăcută, este echipat generos (cel puțin în varianta Comfort recomandată de noi) și este foarte spațios.
Mai pune la socoteală și faptul că motoarele TCe 90 și TCe 100 Bi-Fuel sunt ambele grozave, iar Sandero se transformă într-o mașină demn de luat în calcul chiar dacă ar costa cât rivalii săi.
Skoda Fabia
Deși nu este la fel de ieftin ca Sandero, cel mai recent Fabia este încă destul de bun la preț, costând mult mai puțin decât cele mai ieftine modele rivale.
De asemenea, Fabia oferă un spațiu la fel de mare ca Sandero, plus că este și mai confortabil și mult mai sigur; experții în siguranță de la Euro NCAP i-au acordat cinci stele din cinci, în timp ce Sandero a reușit doar două stele. De aceea, dacă îți permiți, Fabia merită banii în plus.