brand

Top 10 mărci de mașini care se depreciază cel mai greu

Top 10 mărci de mașini care se depreciază cel mai greu

Atunci când îți cumperi o mașină, unul dintre criteriile de luat în seamă ar trebui să fie și gradul de depreciere al acesteia.

Fie că alegi o mașină nouă sau una second hand, este important să știi cât va mai valora aceasta dacă vei dori la un moment dat să o revinzi.

Pe platforma noastră cautimasina.ro, pentru fiecare autoturism postat vei găsi și o analiză a deprecierii acestuia, astfel încât să îți poți face o idee de cât va mai valora peste câțiva ani autoturismul pe care dorești să îl achiziționezi acum.

Trebuie să știi de la început că unele modele vor valora mai mult decât altele la revânzare, motivele de depreciere ale autoturismelor fiind diverse: vechime, număr de kilometri, caroserie, transmisie, combustibil, opțiuni sau notorietatea brandului.

Studiile arată că un autoturism se apreciază deja cu 24% de la prima înmatriculare, însă unele modele nu își pierd atât de mult din valoare.

Astăzi îți prezentăm un top 10 al mărcilor de mașini care se depreciază cel mai greu, calcul fiind făcut peste autoturisme care au un rulaj de peste 50.000 km.

Simpaticul Mini Cooper este unul dintre autoturismele care ”țin la preț”, deprecierea în cazul său fiind de aproximativ 46% din prețul inițial. Spre exemplu un model din 2020 costă aproximativ 33.000 te poți aștepta să îl vinzi cu aproximativ 11.000 de euro.

Audi este o mașină care la rândul său de devalorizează destul de greu. Acest fapt se datorează și faptului că brandul are parte de o notorietate extrem de mare și este apreciat pentru calitățile sale tehnice și design excepționale. Statisticile arată că un model Audi va pierde 47,33% din prețul inițial după kilometrajul amintit mai sus.

Un altă marcă extrem de populară printre șoferii români dar și una care își păstrează prețul destul de bine este Volkswagen. Acest brand ajunge la o pierdere de 47,51% din prețul inițial de lansare.

Un brand impunător și luxos așa cum este Lexus își păstrează calitățile mult timp și poate fi revândut la un preț extrem de bun chiar și după câțiva ani de la fabricație. Valoarea sa reziduală este calculată la un procent de 51,59%.

De calitate, sigure și executate corect din punct de vedere tehnic, mașinile Ford păstrează destul de bine și prețul. Deprecierea în cazul acestui brand este undeva la 53,49%.

Brandul nemțesc Opel este celebru pentru fiabilitatea și rezistența mașinilor pe care le produce. Deși nu excelează neapărat la capitolul design, Opelul face o treabă extrem de bună din punct de vedere costuri mici de întreținere și motoare care rezistă în timp. Acest brand are o depreciere de 54,12% din valoarea lui inițială.

Italienii de la Fiat fac cu siguranță mașini frumoase, mai ales dacă luăm ca reper faimosul 500. Dacă vrei să îți vinzi însă modelul tău Fiat după ce ai parcurs aproximativ 50.000 de km, trebuie să fii pregătit să accepți un preț cu 54,17% din valoarea inițială pe care ai plătit-o.

Deși este extrem de îndrăgit și apreciat de către șoferi pentru calitățile sale sportive și designul îndrăzneț, BMW-ul pierde aproximativ 55,82% din valoare de lansare după un rulaj de 50.000 km.

Deși extrem de practică și destul de des văzută și pe străzile din România, Kia înregistrează o depreciere de aproximativ 59,27%.

Ultimul brand din topul nostru și cel care înregistrează cea mai mare depreciere este Nissan. Te poți aștepta să pierzi chiar și 63,23% din valoarea pe care ai plătit-o inițial atunci când vei dori să îl revinzi.