brand

(P) Care este postura corectă atunci când conducem

Care este postura corectă atunci când conducem

Mulți dintre noi petrecem destul de mult timp la volanul mașinii în fiecare zi și de aceea trebuie să ne asigurăm că poziția noastră în timpul condusului este una confortabilă și corectă.

Chiar dacă nu parcurgem distanțe foarte mari, în aglomerația urbană trec zeci de minute zilnic în care stăm în mașină la semafor sau în trafic. Așadar, o poziție total inadecvată la volan ne poate crea neplăceri fizice destul de mari dacă nu ne impunem o anumită postură. Durerile de spate, gât, umeri sau brațe pot deveni neplăcute și supărătoare și pe termen lung putem dezvolta probleme grave de sănătate ce au legătură cu afecțiunile spatelui, ajungându-se chiar la intervenții chirurgicale.

Ce dureri poate cauza o postură incorectă la volan?

  • Dureri ale coloanei cervicale: un scaun care nu este reglat corect și este împins prea în spate obligă șoferul să stea cu gâtul foarte întins pentru a avea o vizibilitate bună. Acest lucru nu numai că pune în pericol siguranța în trafic a șoferului și pasagerilor, dar poate declanșa și dureri neplăcute ale coloanei cervicale.
  • Dureri ale coloanei vertebrale și lombare: dacă avem tendința să conducem cu o poziție a pelvisului ușor alunecând spre față și trunchiul căzut îndoit, este momentul să schimbăm chiar acum modul în care stăm la volanul mașinii. Nu numai că nu vom avea coloana dreaptă și șezutul nu stă confortabil, dar din această poziție solicităm foarte mult și mușchii gâtului.
  • Suprasolicitarea și dureri la nivelul mușchilor trunchiului: atunci când nu ai o poziţie corectă și dreaptă pe scaun, vibraţiile cauzate de condus afectează mult mai tare pelvisul, mişcându-l înainte şi înapoi, putând să cauzeze afecţiuni grave.
  • Dureri ale brațelor și umerilor pot fi declanșate la rândul lor de un scaun care nu e fixat așa cum trebuie și o poziție incorectă.

Cum putem trata durerile cauzate de o postură incorectă la volan?

Cea mai simplă dar și eficientă metodă prin care putem trata durerile provocate de o postură incorectă în timpul șofatului este masajul terapeutic. Față de masajul clasic, cel terapeutic constă în efectuarea unor manevre cu acțiune directă asupra articulațiilor sau zonelor din coloana vertebrală afectate.

Echipa medicală de la LITherapy se va ocupa în detaliu pentru a trata durerile cu care te confrunți doar după stabilirea unui plan personalizat pentru nevoile tale și doar în urma unui consult clinic amănunțit. Fiziokinetoterapeuții LITherapy ce efectuează acest tip de masaj au studii medicale de specialitate și cunosc patologia prezentă a pacientului (în baza anamnezei și a fișei întocmite de medic în cadrul consultului inițial), astfel încât sunt adaptate toate manevrele necesare în funcție de nevoile fiecărui pacient în parte.

Care este postura corectă la volan?

Bineînțeles, putem preveni sau atenua durerile și prin adoptarea unui posturi corecte atunci când conducem. Și pentru că depindem în fiecare zi de mașină și renunțatul la condus nu este o opțiune, chiar ar trebui să învățăm să avem o poziție corectă.

  • Reglează scaunul astfel încât să stai cât mai confortabil și la distanța necesară de volan astfel încât mâinile sau gâtul să nu stea încordate și întinse permanent
  • Ridică scaunul astfel încât să nu fii nevoit să ridici bărbia ca să ai o vizibilitatea bună
  • Unghiul de la spătarul scaunului trebuie să fie cât mai drept posibil sau înclinat maxim la un unghi de 30 de grade
  • Ai grijă ca picioarele să stea relaxate, neînghesuite, dar să ajungi în același timp bine la pedale
  • Ține capul drept, cu privirea înainte şi gâtul relaxat
  • Ține braţele şi coatele pe lângă corp, nu pe cotieră
  • Poziționează mâinile pe volan la ”orele 8 și 4” în loc de ”10 și 2” întrucât este o poziție mult mai relaxantă pentru umeri, brațe și gât
  • Ține spatele lipit de spătarul scaunului și poziția pelvisului dreaptă